Opening of Radio Prolife

Radio Pro-Life

Dacă viața nu e evidentă în experiența trăită? (Eugene Thacker, After Life)

Primul radio Pro-Life din România a fost inaugurat începând cu data de 22 iunie 2012, ora 20.00.

Ce ar putea însemna tematizarea vieții, cum se poate menține conceptul de viață deschis, în afara limitărilor conceptuale și taxonomice impuse de aparatul științifico-medical? Care sunt mecanismele prin care se produce valorizarea vieții și ierarhizarea unor forme de viață asupra altora și cum se reproduc, împreună cu viața însăși, aceste ierarhii? Cum poate fi depășit înțelesul strict biologic al vieții și care sunt tensiunile între granițele conceptuale și cele economico-politice care delimitează viața de moarte? Viața rămâne într-o zonă de indiscernabilitate, ea nu este definită ca atare, dar este continuu reglementată și investită cu funcții strategice de religie, stat, știință.

În ciuda banalizării din limbajul curent (asta-i viața!, stil de viață, o viață avem!) care reduce înțelegerea vieții în termeni experiențiali și deci individuali și strict umani, conceptul de viață extins în afara antropomorfismului, în afara reducționismului biologic, teologic și legislativ devine miza conceptuală care ar putea redefini politica în epoca contemporană. Dacă “miza politicii astăzi este viața” (Foucault), înțelegerea și conceptualizarea acestei noțiuni devine vitală. Schimbarea percepției asupra vieții poate reprezenta dezosificarea vieții-înscenate de mecanismele economice actuale.

Dacă am privi reproducerea intr-un sens mai larg, care nu se limitează la înțelesul biologic? În loc de reproducere, putem vorbi de producere de ființe umane. Cum ne producem noi pe noi și unii pe alții. Ce fel de forme de viață putem experimenta care să iasă din linia de asamblare a capitalismului târziu care are în centru producția de subiectivitate și economia afectivă? Comodificarea experienței trăite și a subiectivității subiectivitatea de angajat/ă, de mamă, de femeie și deci reglementează reproducerea biologică. Ideologia științifico-medicală produce "metafore performative”: viața devine viață înscenată și prin mecanisme bio-culturale este redusă la multiple forme de a trăi subordonate economiei și logicii producției și acumulării. În același fel, încadrarea în categoriile de gender se face în conformitate cu criterii vizuale, cu "estetica corpului, o estetică a sexualității și a sexului". Logica binară bărbat-femeie este întărită de viziunea dominantă asupra individului ca organism întreg și autonom, în contrast cu viziunea unui corp ca “multiplicitate de expresii care nu pot fi reduse la masculin și feminin” (Beatriz Preciado).

Asistăm la schimbări fundamentale în ceea ce privește regimul vieții, viața înțeleasă în termenii unui organism compact, închis și delimitat este înlocuită, o dată cu revoluția genetică/biotehnologică și mai recent în cadrul biologiei sintetice, cu o viziune a corpului ca agregat celular reprogramabil prin rescrierea software-ului genetic. Viața este deci văzută ca naturală, auto-telică, ca o entitate separată, capabilă să se reproducă pe sine autonom: ceea ce face ca ceva să intre în sfera vieții/să trăiască pare să fie capacitatea de a se autosusține independent de mediul din jur. Ceea ce pare să definească viața este excepționalitatea față de mediu, privilegierea acelui ceva ce pare să aibă viață față de ceea ce atribuim într-o viziune reducționistă non-vieții. Ideologia individualistă care stă la baza teoriilor economice liberale și a capitalismului actual infiltrează puternic știința la alt nivel decât o făcea în secolul 19 când teoria supraviețuirii celui mai puternic a lui Spencer a dominat gândirea științifică în fața principiului ajutorului mutual al lui Kropotkin.

Ce schimbări au produs noile mecanisme de valorizare ale economiei actuale vis a vis de înțelegerea vieții? Sistemele de disciplinare și control descrise de Foucault sub numele de biopolitică sunt transferate acum la nivel micro-bio-politic, miza intervenției corective nu se mai oprește la limita exterioară a corpului, la regularizarea mișcărilor și a relațiilor cu spațiul, ci se infiltrează în interiorul acestuia, biopolitica subcutanată, subcelulară, molecularizată. Viața înțeleasă de Foucault ca intrând sub incidența directă a politicii (de unde termenul de biopolitică și odată cu el industriile bios-ului: bioetica, biotehnologiile) nu mai poate fi privită la nivel individual, personal. Viziunea antropomorfică și individuală asupra vieții reprodusă de mașina antropologică excepționalizează viața umană ca fiind singura cu capacitatea de a se gândi pe sine. Același mecanism care a privilegiat rațiunea în fața capacităților emoționale, viața nutritivă, vegetativă în fața vieții relationale este la lucru.

Viata poate fi privita si la nivelul afectelor, proceselor si organizarii, la nivel sub-subiectiv, molecular, la nivelul singularitati sub-individuale asa cum este conceptualizata ea de Giorgio Agamben, Eugene Thecker, Gilles Deleuze, Bracha Ettinger etc

Centralitatea vieții umane în discursul filozofic, politic și științific a dus la construcția unui tabu în jurul morții, însă o dată cu controlul extins asupra corpului fluidizează granițele dintre viață și moarte. Biopolitica devine necropolitică (Achille Mbembe), tanatopolitică (Roberto Esposito). Moartea nu mai înseamnă oprirea oricărei producții, s-a ieșit din paradigma mortii-ca-amenințare-a-capitalismului. Moartea intră într-un circuit productiv care îmbunătățește și extinde viața, fie că este vorba de moartea legală a corpului - în urmă rămân organele pentru transplant sau celulele care se reproduc, fie că este vorba de necrocapitalism, care acționează prin instaurarea stării de excepţie și eliminarea corpurilor dispensabile în întregi regiuni geo-politice. Încă din timpul colonialismului moartea unor corpuri servea la prosperitatea altor corpuri, în același fel în neo-colonialismul actual, urmând modelul plantației și al coloniei descrise de Achille Mbembe, crearea unor zone-ale-morții contribuie la prosperitatea celor care se află în afara lor. Zonele de ocupație militară, cele de dominație economică și de asemenea teritoriile aflate la limita acestora (taberele și închisorile de refugiați) sunt populate de subiecți reduși la statutul de morți vii, iar această zombificare pe scară largă are loc în afara granițelor vizibilității și sub oblăduirea unei așa numite lumi întâi care se declară pentru-viata.

Alina Popa & Irina Gheorghe